Starea de bine de la birou

În „vijelia” responsabilităților pe care oamenii moderni le au, starea de bine pare să devină un vis sau o expresie automată: „o voi avea când mă liniștesc puțin”; „după ce termin proiectul, mă ocup și de mine”; „nu am timp pentru așa ceva”; „asta-i doar în cărți” etc.

„Toată lumea știe că anumite lucruri sunt irealizabile, până când vine cineva care nu știe acest lucru și le realizează.” – Albert Einstein

Și, dacă în viața personală poate mai găsim timp pentru puțină relaxare, la serviciu lucrurile devin mai dificile pentru majoritatea oamenilor. Sarcinile ce trebuie îndeplinite în termene fixe, răspunsurile care trebuie date până la o anumită dată și oră, urgențele care apar fără să ne așteptăm (că, doar sunt urgențe, nu?) sau șefii și colegii care găsesc mai mereu ceva cu care să ne întrerupă, sunt doar câteva dintre motivele invocate des de cei mai mulți dintre noi. Și nu că ar fi doar motive, de cele mai multe ori este foarte adevărat.

Atunci, cum ne găsim starea de bine?

Angajatorul se așteaptă ca angajații să fie, în primul rând, productivi, iar angajatul se așteaptă ca angajatorul să-i creeze un mediu de lucru plăcut și să-l recompenseze corect. Sunt foarte puțini oameni care se pot mulțumii doar cu partea financiară și un loc de muncă total inadecvat și riscant, la fel cum sunt și foarte puțini oameni care se mulțumesc cu un mediu de lucru excelent (incluzând fel de fel de facilități), dar cu o parte financiară atât de modestă încât să nu-și poată permite un trai decent.

Un mediu de lucru plăcut, confortabil, luminos, curat și adecvat tipului de muncă care se desfășoară acolo, oferă angajatului starea de bine de care acesta are nevoie pentru a fi productiv. Sigur că mai sunt și alți factori importanți care contribuie la productivitate, totul ar trebui să fie în echilibru!

Organizarea spațiului de lucru, din punct de vedere al așezării mobilierului și a tuturor aparatelor / multifuncționalelor necesare activității, ajută la eficientizarea muncii, asigurând, în același timp, motivația angajaților. De exemplu, un angajat care are biroul amplasat lângă un copiator ce este des utilizat de alți colegi, se poate confrunta cu o stare de disconfort și dificultate în concentrare asupra muncii sale, ceea ce îi poate anula starea de bine și determina o productivitate scăzută. Alte exemple de situații care pot duce către disconfort pentru angajați: birouri amplasate lângă uși care sunt des folosite de alte persoane (trafic crescut pe lângă biroul propriu de lucru) sau în spații în care este zgomot (open-space – urile nu mai sunt o soluție bună pentru a avea productivitate și angajați motivați și mulțumiți) sau aproape de surse de aerisire / încălzire. De asemenea, birourile înghesuite, mult prea apropiate, care nu lasă o zonă de intimitate pentru fiecare angajat, sunt factori ce duc în timp către nemulțumire și scăderea motivației.

Starea de bine este susținută și de curățenie (poate chiar foarte susținută), de aceea este extrem de important ca angajatorul să asigure conformitatea acestui aspect. O soluție foarte bună ar fi să se apeleze la serviciile unui furnizor de curățenie, astfel, toate „bătăile” de cap cu această activitate sunt externalizate. De ce să alegi o firmă de curățenie? Uite un articol care explică acest lucru și oferă 5 motive pentru a alege această variantă: Curățenie birouri: 5 motive să alegi o firmă de curățenie

Alegerea stilului și a culorilor în spațiile de lucru sunt, de asemenea, factori importanți ce susțin starea de bine a celor ce își desfășoară activitatea în acele locuri. Uite câteva recomandări, în articolul Cum să combinăm eficient culorile în spațiile de lucru

starea de bine la birou

Lumina naturală și lumina artificială odihnitoare (lumina rece) sunt alți doi factori care contribuie la starea de bine a tuturor celor care lucrează într-un spațiu. Poziționarea birourilor ar trebui realizată și în funcție de sursele de lumină. Zona ferestrelor ar fi cea mai potrivită, dar trebuie avut grijă ca izolarea față de mediul exterior să fie optimă, atât din punct de vedere al curenților de aer, cât și din perspectiva blocării luminii mult prea puternice care devine deranjantă și obositoare.

Nu în ultimul rând, importanța decorațiunilor, inclusiv a plantelor naturale, sunt aspecte ce nu trebuie neglijate. Starea de bine și productivitatea sunt întreținute (și) de obiectele de decor ce au rolul de a „sparge” monotonia specifică unui loc de muncă. Tablouri inedite, poze realizate în diverse activități ale angajaților, citate motivaționale scrise pe pereți, flori naturale, bradul de Crăciun sau iepurașii de Paști sunt simple idei ce pot avea un efect nebănuit asupra motivației angajaților.

Vremurile în care locul de muncă trebuia să fie complet serios și scorțos au apus. În timpurile pe care le trăim astăzi, angajații ar trebui priviți ca oameni cu nevoi, dorințe și emoții, nu doar ca angajați care prestează o muncă, iar pentru a le putea oferi un mediu de lucru adecvat, prin care starea de bine le este la cote maxime, recomandăm să apelați la specialiști în amenajări interioare pentru spațiile de lucru. Noi vă putem oferi suportul necesar, de la proiectare, până la realizarea întregului proiect. Detalii, în pagina Servicii

Facebook
LinkedIn

ART FM OFFICE CONCEPT  utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea si în activitatea curentă a ART FM OFFICE CONCEPT cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.

Privacy Settings saved!
Setari permisiuni

Cookie-urile sunt folosite pe acest site pentru a oferi cea mai bună experiență de utilizator. Dacă continuați, presupunem că sunteți de acord să primiți cookie-uri de pe acest site

Utilizăm fișiere de tip cookie pentru a personaliza și imbunătăți experiența ta pe website-ul nostru.

Pentru a utiliza acest site web, utilizăm următoarele cookie-uri necesare din punct de vedere tehnic.
  • wordpress_test_cookie
  • wordpress_logged_in_
  • wordpress_sec

Decline all Services
Sunt de acord